Nuevo Tango Quintet in Bucharest



Exista momente in viata pentru care merita sa traiesti. Asta seara a fost unul din ele.

Ascult “1 minut” de Oblivion - da, am filmat -  over and over again, si incerc sa ma concentrez la ce scriu.

Dupa trei concerte in Timisoara, Nuevo Tango Quintet au venit in Bucuresti. Pe numele lor, Alin Stoianovici – acordeon, Sascha Bota – vioara, Roxana-Yvonne Cosereanu – pian, Ionuţ Dorobanţu – chitara, Johnny Bota – contrabas, m-au facut sa inteleg de ce timisorenii erau atat de extaziati de Nuevo tango Quintet, de care nu auzise nimeni pana atunci, care a aparut din neant, din iarba verde si iaca canta si ei tango, direct la filarmonica. Nuevo, hmmm – nu neaparat pe gustul meu, imi ziceam eu in sinea mea; dar evident faceam o confuzie majora intre muzica si dans – si in consecinta nu pricepeam ce atata mare lucru.

Piazzolla era ocolit cu mare grija in playlist-ul meu din computer, ca deh, nu se danseaza la milonga, si cum nu dansam pe scena prea des, nu prea ne e de folos la milonga. Vazusem/ ascultasem ceva pe Youtube cu Nuevo Tango Quintet, dar nu intelesesem mare lucru.

Ca sa intelegi trebuie sa fii in sala. Trebuie sa fii acolo. Trebuie sa simti fiecare vibratie, a viorii, a acordeonului, a pianului, a ghitarei, si nu in ultimul rand a contrabasului. Trebuie sa asculti povestea pe care o spune fiecare in parte si toti la un loc.

Seara aceasta a fost magie.si nu ii ridic in slavi pentru ca sunt romani care canta tango de o calitate exceptionala, cu mult peste Sexteto Milonguero, nu pentru ca sunt timisoreni (pentru care recunosc am o slabiciune), ci pentru ce au dat salii ceva ce nu-mi inchipuiam ca exista. M-au surprins. Nu ma asteptam… nici pe de parte. Muzica lor te poarta intr-o alta dimensiunea; la un moment dat m-am simtit ca intr-o bula, in care nu existam decat eu si ei cu muzica lor, iar acesta era Universul.


De cand ma stiu am fugit de acordeon ca dracu’ de tamaie, il asociam cu lautarii si cu nuntile de maghernite, asadar am fost destul de sceptica initial….DAR!!!!... exista si un dar, evident!…. Nici mie nu-mi vine sa cred cum a reusit Alin sa faca din acel acordeon un alt instrument! Parca nici nu ar fi fost acordeon; un sunet atat de clar, pasaje unde fiecare nota a fost atat de limpede, atat de nuantata… a reusit sa ma faca sa-mi placa, sa ascult acordeonul nu numai cu placere, ci cu o mare emotie.


Pianul, extraordinar: Roxana este de exceptie! Are o forta si o vitalitate pe care nu credeam ca o femeie o poate avea pentru astfel de interpretari! Are nerv, si il are pe dracu’n ea in fata pianului. Ce-i poate face pianului acela, n-as vrea sa fiu in locul lui: il face sa planga, sa suspine, sa se bucure, il enerveaza, il ataca, il iubeste… ce sa spun? Sau poate as vrea? Nu stiu, ma mai gandesc. N-as vrea sa fiu in preajma ei cand condurii de lac rosu au discutii si cu podeaua. Nu stiu de ce, vad in ea o pasionata tanguera ☺


A fost la un momentdat un pasaj in care contrabasul a avut un dialog cu vioara… dialogul acela m-a rupt in doua. Tatal in dialog cu filul. Culmea, se potrivea si muzica cu personajele, fiul mai optimist si mai dulce, tatal mai sever, asezat si cu experienta. Mi s-a parut fantastic. Fiecare isi spunea parerea, fiecare avea varianta si perspectiva lui, probabil era o discutie despre viata, ca mai apoi sa intre si ghitara si pianul si acordeonul, si sa spuna toti, o poveste. A fost fantastic!


Ii invidiez ca sunt atat de aproape de instrument, si ca simt vibratiile lui, n-ai cum sa nu vibrezi cand ai instrumentul atat de aproape de corp, n-ai cum sa nu simti muzica si sa nu dansezi cand muzica trece din instrument direct prin tine. Imi doresc sa pot dansa asa, sa simt muzica atat de aproape, asa cum este cand ai un acordeon pe piept, cand ai un contrabass sau o ghitara la piept si in brate. Ar fi fain sa dansam pe asa o muzica live. Cum zicea un gentlemen, ar fi fain sa dansezi si sa canti in acelasi timp! Atunci sa te tii ce interpretare, la fiecare inflexiune, asa da, dans!

Sa va mai spun? ☺
Hai sa inchei, ca dimineatza mai si lucrez:
Pentru o “formatie” care este tanara, are mai putin de un an, in conditiile in care vioara nu este permanent in tara si nu fac concerte regulate, fiecare din membrii activand la randul sau in alte “farmatii”, venind din genuri diferite de muzica: clasica, jazz, ceea ce au reusit ei sa faca intr-un timp atat de scurt, este absolut fabulos!!! Profesionisti in adevaratul sens al cuvantului, isi merita laudele. Instrumentisti sensibili, virtuosi de o calitate extraordinara. Si da, a naibii sa fiu, sunt mandra ca-s romani si canta al naibii de bine tango! O surpriza inimaginabila!





M-a bucurat prezenta serioasa a Ambasadei Argentinei de la Bucuresti la acest concert, a lui Flaco Dany, si a mai multor tangueros in sala. Serios vorbind, daca puteti, prindetii cat mai sunt in Bucuresti, ca altfel o sa alergati dupa ei prin toata tara, ca astia nu stau mult, si nu stau locului.

E un spectacol de exceptie, sa-i vezi cum canta e un adevarat spectacol; legatura dintre ei, comunicarea dintre instrumente, unitatea in care se imbina oamenii, instrumentele si muzica. Muzica e vibranta, iar emotia pe care o transmit ei, s-ar putea sa te duca la cum ar spune cineva la “prea plin”. Cate melodii atatea povesti. Tristete, melancolie, dor, bucurie, furie, suspans, provocare, atac, jucarie, tandrete, duiosie, forta, resemnare, durere, liniste, lupta, abandon, incrancenare, exaltare, cautare, vitalitate… Povesti spuse cu tot sufletul, si chiar din toti rarunchii, povesti spuse cu har. Trebuie sa-i auzi, sa-i vezi si sa-i simti. Esti pregatit pentru asa ceva? E tango.





















Comentarii

liana a spus…
a fost o seara superba
Fiore Caro a spus…
La concert n-am fost, dar sincer imi place mult sa citesc ce ecouri a avut in fiinta ta. Foarte frumoasa si dinamica descrierea. M-ai facut curioasa:-)).

Cautati in acest blog