Tangoul. Muzica.




Stateam de vorba in bucatarie si nu stiu cum, in discutie, a venit intrebarea “Cine mai asculta muzica clasica in ziua de azi?”

Mi-au venit in minte urmatoarele cuvinte: imigranti, Rondo, ruperi de ritm, orchestra.

Instantaneu, logaritmand, am ajuns in capul meu la concluzia ca toti tangueros asculta cumva, fara sa vrea muzica clasica.

Aparent pare o concluzie fortata, nefondata, cusuta cu ata alba, avand in vedere ca tangoul a plecat din suburbii... cum sa fie muzica clasica?

Imigranti:
In cartea sa “Tango. Let's dance to the music!”, Joaquín Amenábar, (http://www.joaquinamenabar.com/) - profesor de muzica si dirijor, prim-bandoneonist în „Orquesta Tipica de la Guardia Vieja”, vorbeste o engleza britanica impecabila si ireprosabila, excelent pedagog si dansator de tango - spune ca in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, a sosit in Argentina un mare numar de imigranti din Italia, mai ales din Napoli si din sudul Italiei, din Spania si din Germania. Ei au audus cu ei melodii foarte frumoase si bogate in regiunea Rio de la Plata (Buenos Aire si Uruguai), cantece care isi au originile in cantoneta Napolitana, opera lui Verdi, Puccini, Nellini, etc., serenade din Spania si cantecele (“Lieder”) lui Schubert, Schumann, Wagner, Wolf, etc. Printre acesti imigranti au fost si muzicieni educati care au devenit profesori de muzica pentru multi tineri compozitori Argentinieni.

Rondo:
Tot Amenabar zicea in cartea lui ca tangoul, dupa o perioda experimentala in care a fost scris in diferite parti/teme muzicale, a ajuns in final – aproximativ in ultimii ani ai secolului XIX si primii ani ai secolului XX – o forma muzicala cu trei parti, fiecare cu o anumita melodie, pe care le vom denumi, din motive practice, Partea A, Partea B, Partea C. Acestea sunt cantate in ordinea: A-B-A-C-A. Aceasta forma de muzica a fost folosita in multe dansuri in toata lumea si de asemenea in muzica clasica, unde se numeste “Rondo”. Tangoul nu are intotdeauna aceasta forma, dar aceasta a fost cea mai caracteristica intre anii 1895 si 1930. Cateodata tangoul are forma direct A-B-C-A-B-C. Dar formatul traditional este de Rondo. Apoi povesteste cum a evoluat formatul dupa anii 1920.

Primul Rondo care mi-a venit in mite a fost “Alla Turca” al lui Mozart, pe care ii stie toata lumea ("The Turkish March" )


Ruperi de ritm:
Muzica de tango este diferita.Tangoul este o muzica cu un sablon de ritm fix - vechiul tango incepand din 1860 pana in 1910- sau este muzica FARA un sablon de ritm fix, unde melodia impune propriul ritm cu fiecare fraza melodica. Acest ultim model este cel care corespunde cu tangoul modern. (Prin “tango modern” se intelege forma pe are o ia incepand cu 1915/1920, nu Piazzolla, etc.) Acest sistem care combina o baza ritmica cu atat de muti biti si o melodie cu propriul ritm, fara un sablon de ritm fix, a fost preluat de tango din muzica clasica pe care toti acei imigranti europeni au adus-o cu ei la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX.

Imi spunea cineva cu multi ani in urma ca in muzica clasica daca in 20 de scunde nu se intampla ceva, un accent, o modificare a melodiei, un raspuns intr-un dialog, o crestere sau scadere de intensitate, ascultatorul isi pierde atentia. Cu atat mai mult isi poate pierde atentia pentru muzica un dansator de tango care are o mie si una de lucruri de facut in timp ce danseaza, nu sta tintuit intr-un scaun cu urechile ciulite la muzica. Muzica trebuie sa-l incite, sa-l inspire, sa-i stimuleze creativitatea in dans. Daca totul e plat, monoton si nu se intampla nimic... ce ar putea el sa interpreteze?

Orchestre:
Daca mai punem la socoteala ca Tangoul in epoca lui de glorie si in orchestrele moderne de astazi este interpretat de adevarate orchestre cu 5-6 bandoneoane, pian, viori, contrabas, cred ca putem avea o imagine destul de clara de ce tangoul … poate fi asociat cu muzica clasica...

Da. Cred ca de fapt acesta este unul dintre motivele pentru care mi-a placut muzica de tango, mai ales melodiile instrumentale, iar aici ma gandesc la Alfredo de Angelis pe care l-am asociat intotdeauna cu Vivaldi din cauza viorilor, apoi la dramatismul si forta lui Pugliese care imi aminteste pe undeva de Wagner, etc.




Comentarii

Cautati in acest blog