Tangoul din poseta Doamnei


Unul din lucrurile pe care l-am invatat la primul meu job a fost ca n-ai voie cu cafea/ceai/apa (lichide) pe birou, langa laptop. Oare de ce? Ca si tastaturii ii poate placea cafeaua cu lapte si cu doua lingurite de zahar...!

Am tot amanat sa “articolesc” despre lucrurile astea, pe motiv ca vine Craciunul si nu e crestineste, ca vine revelionul si lumea e distrata, ca vine Dragobetele si lumea e cu capul in nori, ca vine primavara si martisorul, ca suntem in postul Pastelui... la noi tot timpul e o sarbatoare. Viata e o sarbatoare. De ce sa ne-o stricam? Pai atunci cand dispar ore intregi de tande din calculator, parca nu mai e asa sarbatoare... nu pentru DJ. Poate pentru altii.

Era chiar si pe FB un grup care se numea “In Milonga Nu se Face” si lumea comenta acolo intamplari de pe la tango.

Dar sa le luam pe rand:
  • Evitati sa lasati pahare/sticle fara dop, cu lichide, pe aparatura electrica, sau in apropiere – boxe de muzica, amplificatoare, laptop, etc. Bine, acum daca vrei sa-i faci DJ-ului cadou un laptop nou si nu stii cum, poti sa faci ca din intamplare ca se versa ceva in calculator si ai rezolvat problema, esti bun de adus de acasa un laptop nou-nout cu toata muzica si tandele aferente :) Trebuie doar sa-ti asumi si intreruperea milongii in acest caz si ai si asigurarea ca toata lumea o sa stie ca tu ai facut acest cadou DJ-ului :). Valabil si cu boxele si amplificatorul, in cazul in care vrei sa reutilezi o sala cu un nou sistem de sunet si vrei s-o faci fara sa jignesti proprietarul oferindu-i direct asa ceva.
  • Evitati sa lasati pulovere, jachete, esarfe, haine pe aparatura electronica care se poate incalzi, si a carei circuite necesita aerisire. Consecintele sunt cele de mai sus. Dar daca sunteti atat de generosi si doriti sa faceti cadouri.... este alegerea dvs.

  • Evitati sa va asezati pe scaunul DJ-ului. 1. pentru ca ecranul calculatorului functioneaza ca o bariera intre tine si publicul care te-ar putea invita la dans, deci este cea mai proasta alegere, nu devi mai vizibil, devi mai inabordabil. 2. daca DJ-ul isi permite sa danseze o tanda, s-ar putea sa revina in viteza si sa aibe nevoie de calculator RAPID, pentru a pune urmatoarea cortina, tanda, etc. 3. istoria recenta arata ca s-au evaporat tande din computere.... sigur doriti sa fiti printre suspectii de serviciu?

  • Daca doriti sa aflati ce tanda urmeaza sau cum se numea o anumita melodie, DJ-ul va fi mai mult decat incantat sa va povesteasca.E si el om si se bucura si da din coada cand vede ca lumea apreciaza si se intereseaza de eforturile si munca lui. Dar nu va apucati sa puneti mana pe soricel si sa scroluiti in sus si in jos.... Mie mi s-a intamplat sa gasesc un playlist de 8 ore de muzica aranjat dupa denumirea orchestrelor, nicidecum in ordinea tandelor stabilite initial.... inteleg ca nu va place persoana DJ'lui, dar... daca te apuci sa butonezi in calculatorul cuiva e ca si cum ai umbla in telefonul cuiva sau ca si cum ai scotoci in poseta unei doamne, nu ca nu se face, doar ca nu stii ce poti sa gasesti! Un singur click si faci totul varza, chiar daca nu-ti doresti.

  • Evitati sa fotografiati fara acceptul DJ-ului ecranul calculatorului. Nu se face. E munca omului acolo. Muzica are toata lumea, e maestria lui cum o aranjeaza. Povesteste-i cat de mult iti place cum pune el muzica si e posibil sa-ti dea tot playlistul la pachet cu zambetul pe buze.

  • Evitati sa lasati pe pupitrul DJ-ului articole de imbracaminte... ia imaginati-va cum ar fi ca TOTI cei din sala sa-si lase cate o jacheta pe masa DJ-ului... cum ar fi? Un dulap de haine, toate claie peste gramada, bietul om nici nu s-ar mai vedea, nici nu ar mai putea respira... ar fi ca in desene animate :))

  • Evitati sa lasati telefoane, ochelari si alte gadget-uri pe masa DJ-ului. Cum ar fi ca toti cei de la milonga sa-si lase telefoanele pe masa DJ-ului? Ar arata ca la un service de telefonie mobila, munti de telefoane. Unele sunand, altele primind mesaje, altele notificari, vibrand, etc... Dar nu inteleg un lucru, mergem sa dansam, sa ne deconectam sau sa stam sa pazim telefoanele?

  • Evitati sa lasati pahare cu lichide in dreptul ferestrelor care se deschid. Se face curent si datorita legilor lui Murphi, paharele se vor rasturna numai in interior, pe ronda de dans si ne vom mira de ce nu se pivoteaza cum trebuie si e umed si lipicios pe jos... Am asistat cu stupoare la o milonga unde se varsase un pahar cu apa, si nimeni nu a facut nici un gest, nici cei care stateau pe margine, nici cei care dansau. Pana nu m-am dus la organizator care era prins cu alte organizatorice sa-i cer un mop sau niste servetele, nimeni, dar nimeni nu a facut nimic. Nu trebuie sa fi organizator ca sa sesizezi ca e apa intr-un colt, pana la urma, e responsabilitatea noastra tuturor sa facem sa ne fie bine, sa nu ne udam pantofii pe talpi ca nu mai pivotam.

  • Evitati sa folositi aparate de fotografiat care nu sunt ale voastre daca nu ati primit acceptul proprietarului. Cu atat mai mult NU modificati setari ale aparatelor de fotografiat. Sau daca ati primit permisiunea sa le folositi, reveniti la setarile la care erau inainte sa le folositi.

  • Evitati sa mutati elemente de mobilier din sala de dans. Unele scaune, fotolii, banchete, canapele au fost asezate intr-un anumit loc cu un anumit scop. Nici eu nu vin la voi acasa si mut vitrina cu bibelori, ca nu-mi convine mie cum da la fengshui... Intrebati, cereti permisiunea organizatorilor.

  • Evitati sa lasati servetele folosite, ambalajele bomboanelor, ciocolatilor, biscuitilor, cojile de banane, pe masa DJ-ului, pe pervaz, pe mese. Cu siguranta exista cosuri de gunoi in apropiere. Sau acasa cum faceti?

  • Evitati sa va asezati cu partea dorsala pe masa DJ-ului – asta ma scoate din minti! – cum mah cand vezi ca cineva sta acolo la pupitru si butoneaza la muzica sa te duci sa te asezi, cu spatele, asa cu nonsalanta? Am tras de trei ori masa de sub fundul cuiva... si tot nu s-a lasat... a fost incredibil!!!
Acestea fiind spuse, cred ca este important pentru noi toti sa dam un exemplu prin propria noastra purtare, sa fim noi modele pentru ceilalti si daca .. dooh... nu se prind cand bati saua sa priceapa iapa, de explicat frumos si cu amabilitate care ar putea fi consecintele unui simplu gest negandit. Imi aduc aminte de cineva care la o milonga s-a asezat pe un cos de gunoi de inaltimea unui scaun (material plastic) al carui capac nu a rezistat sub greutatea corporala :)))






Comentarii

Unknown a spus…
foarte delicat si bine articulata situatia, in mai putine cuvinte, intr una singura, asta sa numeste in romaneste: maleducatiune!😊

Cautati in acest blog