Tangoul. Increderea.



Increderea in tango...hmmm. Poate fi by default sau nu. Se pierde. Se castiga.
Putem vorbi de mai multe increderi: increderea in propria persoana, in partenerul de dans, in directia in care mergi si chiar in tango.

Daca ai incredere in tine, nu e suficient ca sa ai incredere si in dansul propriu la inceput, dureaza ceva vreme din momentul in care incepi sa iei lectii, pana cand lucrurile incep sa se sedimenteze si incepi sa ai incredere ca cea ce dansezi este ok, si nu mai dai des din gene la fiecare pas, am facut bine asta? Am facut bine ailalta? Iar la fiecare persoana, perioada de castigare a increderii in propriul dans este diferita. Si intr-un final, de multe ori, s-ar putea ca increderea pe care o castigi in tine prin tango, sa te ajute sa-ti restabilesti increderea in tine in alte arii ale vietii. Sa te uiti la ceea ce ai reusit sa faci in dansul tau – sa depasesti bariere, sa-ti antrenezi mintea si corpul, etc. - si asta sa-ti dea incredere ca vei putea face acelas lucru in alte domenii.

Ca sa poti dansa un tango bun, ar fi de preferat sa ai incredere in tine si in dansul tau. Ceteodata, increderea in tine la tango poate fi direct proportionala cu increderea in tine in viata de zi cu zi. Desigur, daca ti-ai pierdut jobul, chiar daca nu este din vina ta ci ca pur si simpul s-a inchis firma in care lucrai, increderea in sine poate fi deteriorata, iar aceasta iti va afecta si dansul, fara sa vrei. Niste relatii disfunctionale in familie sau la job, vor avea acelasi efect, chiar daca ai castigat incredere in cea ce dansezi s-ar putea ca alte socuri din alte parti sa-ti zdruncine si dansul. Vestea buna e, asa cum ziceam mai sus ca prin tango iti poti creste self-estem-ul.

Sau mai e o varianta, in care vin altii din tango, dansatori, instructori, mentori si-ti omoara tangoul. Daca ii lasi, evident. Dar asta depinde numai de tine. Si mai e o varianta in care profesorii iti cladesc asa o incredere in dansul tau ca nu-ti ajunge nimeni la nas, dar tu, de fapt esti praf cu tangoul tau... Desigur increderea este numai in capul tau.

O alta incredere, este acea siguranta ca te aflii pe drumul cel bun in tango, sa nu ai dubii ca ceea ce inveti este OK sau nu. Sa nu te indoiesti. Adica este important sa ai incredere in profesori, in metoda. Sa fii convins/a ca efortul si munca ta vor duce la rezultatul asteptat. Sa realizezi ca de la o perioada la alta ai crescut, ca dansul tau a evoluat, ca ti-ai diversificat limbajul, ca lucruri care in urma cu trei luni ti sa pareau dificile acum le faci fluierand.

Increderea in partenerul de dans este la fel de importanta pentru un dans bun. Daca primele increderi sunt bifate, nu este suficient. Este ca intr-un parteneriat de afaceri. Nu poti sa construiesti o relatie de parteneriat de afaceri pe neincredere. Ca sa dansezi linistit si cu placere trebuie sa ai incredere ca partenerul/a nu-ti pune piedica, nu te zguduie prea tare, nu-ti da la “gioale”, nu te pune in situatii dificile si nu danseaza singur/a. Este un dans in doi, la care participa in aceeasi masura amandoi. Este lucru in echipa.

Dar, ca si primele increderi, increderea in partener se castiga in timp, se construieste, putin cate de putin, cu fiecare persoana in parte. Un exemplu ar fi, sa zicem, in caz ipotetic, fara nici o legatura cu realitatea tanguera, daca cineva de pe la tango a zis ceva sau a facut ceva naspa in legatura cu propria persona, sau cu altii, cum sunt inocentele discutii de pe FB, e destul de greu sa mai poti dansa cu acea persoana. Reactia emotionala este una de respingere naturala si mi-e greu sa vad un dans bun cu cineva in care nu mai ai incredere... ar fi ceva cam masochist, sau ceva gen “sleeping with the enemy”.

Atitudinea si timpul, coroborate cu comportamente coerente sustinute si constante, poate face ca o relatie sa se restaureze si ca oamenii sa ajunga sa se inteleaga, derivand in final intr-un dans... posibil frumos. Insa odata pierduta increderea in cineva este foooarte greu sa o recastigi. Desi destul de greu de crezut, nimic nu este imposibil. A gresi e omeneste, nah... a persista este cu totul altceva. Iar vina recunoscuta, este pe jumatate iertata :) zic unele carti sfinte. Dar acum sunt si oameni care se straduiesc din rasputeri sa nu ai incredere in ei, cu fiecare cuvant spus si cu fiecare gest si cu fiecare atitudine... iar noi ne incapatanam sa le tot acordam toata increderea noastra, cand ei n-o vor. Ca in bancul cu blondele "Inca o sansa, inca o sansa!" il stiti?

Citez o buna si veche prietena din ardeal: "Daca ceva s-a intamplat o data, este posibil sau Nu, sa se intample si a doaua oara. Daca un lucru s-a intamplat de doua ori, cu siguranta se va intampla si a treia oara!" Este verificat ;)

Ar mai fi si increderea ca dansand tango, faci bine ce faci... si nu iti "beep" viata aiurea cu tangoul asta, in fiecare noapte, in detrimentul altor aspecte din viata ta. Adica sa ai constiinta curata ca ti-ai facut datoriile fata de tine si de societate, gen ca ai construit o casa, ai facut o familie cu copii, ai plantat un copac, ai un caine si o pisica la casa omului si ca acum iti mai poti permite din cand in cand s-o "arzi intelectual" pe la tango.

Si ca sa merg si mai departe, nu cred ca poate exista o connexiune intr-un mediu bazat pe neincredere.
Iar fara conexiune, nu exista tango.







Comentarii

Cautati in acest blog